Ursulețul care număra stelele

În fiecare seară, ursulețul Nori se așeza pe dealul dintre cei doi brazi. Își lua pătura verde, o cană mică de lapte și un buzunar plin cu pietricele.

Pentru fiecare stea pe care o număra, muta o pietricică din buzunar pe iarbă.

„Una, două, trei, patru...”

La început mergea ușor. Stelele mari stăteau cuminți la locul lor. Dar apoi apăreau altele, mici, între ele. Nori se încurca.

„Am numărat-o pe cea de lângă brad?” se întreba el. „Sau era cea de lângă nor?”

O lua de la capăt.

„Una, două, trei...”

Într-o seară, Nori a hotărât că nu va merge la culcare până nu va număra toate stelele. Și-a umplut ambele buzunare cu pietricele. A dus pe deal și un coș.

Bufnița l-a văzut și s-a așezat pe o creangă.

„Ce faci cu atâtea pietre?”

„În seara asta termin de numărat stelele.”

Bufnița și-a rotit capul spre cer.

„Cerul e mare.”

„Știu”, a spus Nori. „De aceea am adus coșul.”

A început. La douăzeci, coșul părea încă plin. La cincizeci, vântul a mutat un nor peste câteva stele. La șaptezeci și trei, Nori a strănutat și a uitat unde rămăsese.

A strâns pietricelele și a început din nou.

Pe la o sută, ochii i se închideau. Și-a tras pătura pe umeri. Nu voia să renunțe.

„Dacă adorm, stelele vor rămâne nenumărate.”

Bufnița a coborât lângă el.

„Și ce se întâmplă dacă rămân nenumărate?”

Nori s-a gândit. Nu se întrebase niciodată.

„Poate se supără.”

Atunci o stea a clipit. Apoi alta. Apoi încă trei, de parcă râdeau fără zgomot.

„Nu par supărate”, a spus bufnița.

Nori a privit pietricelele. Unele erau rotunde, altele colțuroase. Una era roz, una cenușie, una avea o dungă albă.

„Nici pietrele nu le-am privit bine”, a spus el. „Doar le-am mutat.”

A luat pietricica roz și a așezat-o lângă cea cu dungă. A făcut din ele un urs mic. Din alte trei a făcut o lună.

„Acum numără doar cât îți place”, a spus bufnița.

Nori s-a întins pe spate. A ales o stea mare deasupra bradului din stânga.

„Una pentru dimineață.”

A ales una mică, aproape ascunsă.

„Una pentru mirosul de pâine din bucătăria mamei.”

A mai găsit una care pâlpâia repede.

„Una pentru când am râs și mi-a ieșit laptele pe nas.”

Bufnița a scos un sunet moale, care semăna cu un râs.

Nori a continuat. O stea pentru pătura lui. Una pentru deal. Una pentru bufniță. Când a ajuns la zece, nu mai simțea că trebuie să termine. Cerul putea să rămână mare.

„Mâine vor fi tot aici?” a întrebat el.

„Cele mai multe”, a spus bufnița. „Iar dacă nu vezi una, poate e doar după un nor.”

Nori a pus ursul din pietricele lângă coș. A lăsat luna de piatră pe iarbă. Celelalte pietre s-au întors în buzunar.

A coborât spre bârlog numărând nu stelele, ci pașii.

La pasul douăzeci, a căscat. La pasul treizeci, a închis ochii pentru o clipă. La pasul patruzeci, mama l-a luat în brațe.

În pat, Nori a întrebat:

„Câte stele sunt?”

„Destule pentru toate serile”, i-a răspuns mama.

A fost cel mai bun număr pe care îl auzise. A adormit înainte să încerce să-l numere.

Pentru părintele care citește

Este o poveste potrivită pentru copilul care vrea să termine totul înainte să se oprească. După lectură, puteți alege împreună trei „stele” pentru trei lucruri bune din ziua care s-a încheiat. Vezi și poveștile pentru 4-6 ani și cele despre emoții.