# Licuriciul care a stins luna · Revista Mama > Source: https://revistamama.ro/povesti/licuriciul-care-a-stins-luna Poveste de adormit ## Licuriciul care a stins luna Pentru copii de 2-4 ani. Se citește cu voce tare în aproximativ 5 minute. Într-o grădină cu trifoi și clopoței roz locuia un licurici mic pe nume Lică. Ziua dormea sub o frunză. Seara își aprindea luminița și zbura încet pe lângă iaz. Lică avea o treabă importantă. Lumina drumul melcilor care se întorceau acasă. Le arăta broaștelor unde începea apa. Uneori stătea lângă florile care se temeau de întuneric. Într-o seară, luna era mare și rotundă. Strălucea atât de tare, încât Lică și-a spus: „În seara asta pot să mă odihnesc. Luna luminează pentru toată grădina.” S-a așezat pe o petală, și-a stins luminița și a închis ochii. Chiar atunci, un nor gros a trecut peste lună. Grădina s-a întunecat. Lică a deschis ochii. S-a uitat în sus. Luna nu mai era. „Vai”, a șoptit el. „Am stins luna odată cu lumina mea.” A încercat să se aprindă repede. Pâlp. Luminița a apărut. Dar luna nu s-a întors. A stins-o și a aprins-o din nou. Pâlp, pâlp. Tot nimic. Lică și-a luat felinarul făcut dintr-o ghindă. A pus în el cea mai luminoasă picătură pe care o avea și a pornit spre deal. Pe drum a întâlnit un melc. „Unde mergi, Lică?” „Să aprind luna. Cred că am stins-o.” Melcul și-a ridicat încet coarnele. „Eu nu cred că ai stins-o. Dar vin cu tine.” Mai departe au întâlnit o broscuță. „Unde mergeți?” „Să aprindem luna”, au răspuns cei doi. „Eu nu cred că e stinsă”, a spus broscuța. „Dar vin și eu.” Au urcat toți trei pe deal. Lică ținea felinarul. Melcul ducea o frunză lucioasă. Broscuța căra o picătură de apă pe cap. Când au ajuns sus, au ridicat felinarul cât au putut de tare. „Lună”, a strigat Lică, „ți-am adus lumina mea. Poți să te aprinzi din nou.” Norul a auzit glasul lui mic. Vântul l-a împins ușor mai departe. Mai întâi s-a văzut o margine argintie. Apoi o jumătate. Apoi luna întreagă. Lică a rămas cu gura deschisă. „Nu eu am stins-o?” „Nu”, a spus melcul. „Luna era doar după nor.” „Și nici lumina ta nu s-a pierdut”, a spus broscuța. „Uite, ne-a adus până aici.” Lică s-a uitat la luminița lui. Era mică lângă lună. Dar pe frunza melcului strălucea frumos. În picătura broscuței făcea un curcubeu cât un bob de mazăre. Cei trei au coborât spre iaz. Lică nu mai zbura grăbit. Lumina o clipă, apoi se odihnea o clipă. Pâlp pentru melc. Pâlp pentru flori. Pâlp pentru broscuță. Când a ajuns la frunza lui, luna era tot acolo. Lică a pus felinarul de ghindă lângă pernă. „Noapte bună, lună”, a spus el. „Dacă vine un nor, acum știu că ești după el.” Și-a stins luminița. Grădina a rămas liniștită, cu luna sus și un licurici adormit jos. ### Pentru părintele care citește Povestea pune o teamă mare într-o întâmplare mică și repetitivă, potrivită pentru copiii care întreabă unde pleacă luna. La final poți întreba: „Ce crezi că mai era ascuns după nor?” Mai găsești lecturi [pentru 2-4 ani](/povesti/categorie/2-4-ani), [povești scurte](/povesti/categorie/povesti-scurte) și povești [despre curaj](/povesti/categorie/curaj). Mai citim ### Alte povești de adormit * [Ursulețul care număra stelele](/povesti/ursuletul-care-numara-stelele) * [Bărcuța de hârtie care s-a întors acasă](/povesti/barcuta-de-hartie-care-s-a-intors-acasa) --- [Revista Mama](/) Revista părinților din România: sarcină, bebeluși, povești de seară și idei de cadouri pentru copii, scrise pe înțeles și verificate la sursă. Unele linkuri de pe această pagină ne pot aduce un comision. Asta nu decide niciodată despre ce scriem sau ce recomandăm. © 2026 Revista Mama. Independent și susținut de cititori.